Două frunze dansând

Aseară am petrecut împreună cu Lucian una dintre cele mai frumoase seri de weekend de până acum.
Am reușit să rămânem doar noi, singuri în întreaga casă și am profitat de singurătatea noastră pentru a ne simții cât mai bine împreună. Am fost ca două frunze care au dansat în adierea ușoară a vântului. 
Nu sunt un mânuitor al cuvintelor atât de bun încât să descriu ce seară minunată am avut, dar în câteva cuvinte pot scrie că am rezonat împreună atât de bine, încât, a rămas o seară memorabilă.

Uneori stăm și ne minunăm ce poveste frumoasă de dragoste trăim împreună. Alteori, ne gândim la cei singuri care-și caută încă jumătatea, care speră încă să-și găsească fericirea.
Noi doi avem norocul să ne petrecem multă vreme împreună și totuși nu ne plictisim. Ne iubim pentru ceea ce suntem, nu pentru ce am vrea să fim, iar asta, dă naturalețe și putere dragostei noastre. Fiecare om este unic în felul său, la fel și fiecare cuplu, este unic în felul său. Însă unele relațiile au în comun probleme, amenințări, litigii, etc. Noi credem că, foarte important pentru o relație de cuplu, este să putem identifica fiecare amenințare și problemă apărută, s-o tratăm cu răbdare și atenție, dar mai ales cu multă...dragoste.
Acum, pot scrie că sunt un om împlinit. Împlinit pentru că mi-am găsit un iubit minunat, un OM care știe să iubească, să zâmbească, să gândească, să comunice.
Știu, poate este ce mai nașpa post pe care l-am scris aici, pe blogul ăsta, da' cine mai are timp de blog când are lângă el un om ca Lucian?